Image
Asigurari transport

Răspunderea pe care transportatorul o are pentru pagubele care pot fi produse mărfurilor – pierderea sau avarierea mărfii, în conformitate cu prevederile Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) semnată la Geneva pe data de 19 mai 1956, transportate fie intern sau internațional, pe automobile stipulate în contractul de asigurare.

Răspunderea Civilă a expeditorului pentru daunele cauzate proprietarului de marfă si ce țin de îndeplinirea obligațiunilor în baza contractelor de transportare și expediere a încărcăturilor.

Riscuri de bază/ ”Care riscuri sunt acoperite?”

  • Răspunderea civilă a Asiguratului care decurge din contractele de expediție încheiate în cursul activităților de afacere ale acestora
  • Răspunderea civilă ca expeditor, inclusiv față de intermediarii de expediție rezidenţi şi nerezidenți
  • Răspunderea civilă în domeniul activităţilor de transport şi logistică
  • Răspunderea pentru distrugerea şi/sau deteriorarea încărcăturii supuse transportării sau expedierii, în conformitate cu:
  • prevederile legislației țării corespunzătoare în domeniul transporturilor
  • prevederile regulamentelor sau condițiilor de transport ale țării Asiguratului, sau condițiile tratatelor internaționale, acceptate de Asigurător şi indicate în contractul de asigurare
  • Răspunderea pentru pagubele financiare – „erori şi omiteri” – suportate de clientul Asiguratului, în rezultatul neîndeplinirii de către Asigurat a obligaţiilor contractuale, etc.

Suma asigurătă/Limita de răspundere

Potrivit Convenției CMR, limita de răspundere oferită de cărăuș pentru pierderea mărfii se stabilește în funcție de valoarea acesteia, la locul și în momentul în care a fost primit de către transportator. Chiar dacă există un plafon maxim fixat de CMR, sunt societăți care oferă posibilitatea optării pentru o acoperire superioară.

Prima de asigurare/ ”Cât costă asigurarea?”

0,2%1,00% din limita de răspundere, fiind determinat de: teritoriul de acoperire, limita de răspundere, specificul încărcăturii, perioada de asigurare, etc.

Franșiza/Partea de răspundere a Asiguratului:

1% din limita de răspundere per caz

Avantajele asigurării:

  • Limitarea sau evitarea avariilor sau pierderilor materiale
  • Acoperă riscurile transportatorului, din momentul primirii mărfii, până la predarea acesteia
  • Se asigură pierderea totală, parțială sau deteriorarea produselor
Ce este asigurarea Carte Verde și de ce am nevoie de ea?

Cartea Verde este o asigurare internațională de răspundere civilă auto, obligatorie pentru șoferii din Republica Moldova care călătoresc în afara țării. Această poliță acoperă daunele provocate terților în accidentele rutiere pe teritoriul țărilor incluse în sistemul „Carte Verde”, fie pagube materiale, fie vătămări corporale.

Cum pot achiziționa asigurarea Carte Verde?

Asigurarea Carte Verde poate fi achiziționată la oricare din oficiile teritoriale GRAWE Carat Asigurări, sau online, prin intermediul my.grawe.md, sau prin completarea unui formular pe Grawe.md, după completarea căruia și achitarea comenzii, veți primi polița prin email.

În ce țări este valabilă asigurarea Carte Verde emisă în Republica Moldova?

Asigurarea Carte Verde este valabilă în majoritatea țărilor europene și în unele țări din afara Europei care sunt membre ale sistemului „Carte Verde”. Pe polița de asigurare sunt indicate țările în care aceasta este acceptată, iar asigurarea va fi valabilă doar în aceste țări.

De ce depinde costul RCA?

Costul asigurării poate fi influențat de mai mulți factori cum ar fi: statutul juridic al asiguratului – persoană fizică sau persoană juridică, vârsta șoferului, istoricul de conducere, tipul de vehicul, capacitatea cilindrică, numărul locurilor disponibile pentru pasageri și zona în care locuiește utilizatorul.

Ce este RCA?

Asigurare De Răspundere Civilă Auto este o asigurare obligatorie pentru toți utilizatorii de autovehicule din Republica Moldova care acoperă pagubele materiale și corporale cauzate de vehiculul asigurat în urma unui accident rutier provocat pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste pagube pot include repararea sau înlocuirea pieselor autovehiculelor, compensarea cheltuielilor generate de accident ale persoanei accidentate, legate de tratament conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, care nu sunt suportate din fondurile de asigurări medicale obligatorii.

Este valabilă polița RCA în format electronic?

Da, polița de asigurare RCA în format electronic este validă și legală.

Conform legislației naționale, nu este necesară semnătura electronică pe polița de asigurare RCA emisă în format electronic. Se prezumă că prin efectuarea plății primei de asigurare, asiguratul își exprimă consimțământul cu privire la termenii contractului de asigurare.